KidPoker Negreanu, şapte luni de căsnicie

2019 a fost un an excelent pentru Daniel Negreanu, şi nu doar din perspectiva carierei. În mai, KidPoker s-a însurat cu Amanda Leatherman, frumoasa americancă gazdă a unor turnee majore de poker.

Cei doi s-au cunoscut în 2010, dar atunci, relaţia a durat puţin, după ce Amanda a decis să se retragă din lumea pokerului. În 2018, blonda a revenit pe scenă şi în viaţa lui Negreanu, care a cerut-o în căsătorie imediat. Au trecut aproape şapte luni de când KidPoker şi-a unit destinele cu Amanda, dar acesta nu simte nicio diferenţă în stilul de viaţă. „Este perfectă pentru mine! Viaţa nu s-a schimbat cu nimic de când ne-am căsătorit. Ne plac aceleaşi lucruri şi gândim la fel. Amanda nu e deloc pretenţioasă. Ne relaxăm cel mai bine acasă, pe canapea, la Netflix”, a spus Daniel Negreanu conform pokernews.com.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail