Poker şi fitness

Poker şi fitness

A fi jucător profesionist de poker atrage după sine sedentarismul. Forma fizică este unul dintre aspectele de care majoritatea regularilor trebuie să aibă grijă. Britanicul Guy Taylor, jucător profesionist de poker şi împătimit al fitnessului, a împărtăşit câteva dintre secretele sale.

„Forma fizică proastă afectează şi starea mentală, iar cu un psihic afectat nu ai voie să te aşezi la masa de poker”, a spus englezul. Taylor, care participă la majoritatea evenimentelor organizate în Marea Britanie, se plânge că multele ore petrecute la mesele de poker i-au afectat forma fizică la începutul carierei. „Nici nu mă gândeam la început la aspectul ăsta, dar, în câteva luni de participat la turnee, am simţit efectele adverse ale timpului lung de stat pe scaun. Fiind sportiv de mic, am decis să iau măsuri. În zilele în care nu joc fotbal, merg la sala de fitness sau la o alergare în parc. Câteodată, când termin o sesiune de poker la 4 dimineaţa, nu merg la culcare, ci fac jogging măcar 20 de minute, dacă nu am acces la o sală. Astfel ştiu sigur că voi dormi mai bine şi că mă voi trezi cu siguranţă mai odihnit.”, a dezvăluit Taylor, conform pokernews.com.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail